Sfântul Ioan Gură de Aur şi Taina Euharistiei
28 decembrie , 2007 by severinlx

Cu prilejul sărbătoririi celor 1600 de ani de la proslăvirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Facultatea de Teologie Pastorală din Edineţ, în colaborare cu Episcopia de Edineţ şi Briceni, cu Mănăstirea „Naşterea Domnului” din Zăbriceni şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Vladimir, a organizat în cadrul ei, un simpozion dedicat acestui mare eveniment istoric pentru întreaga Biserică(mai multe despre eveniment puteti afla pe teologie.com )
Indiscutabil, personalitatea si opera marelui ginditor crestin a fost si ramine, chiar daca au trecut atitia ani, izvor nesecat de traire duhovniceasca si inspiratie, fapt confirmat odata in plus si de conferinta in cauza.
Printre cei ce si-au expus referatele pregatite pentru simpozion a fost si un bun prieten de-al meu, Iurie Stanila. E un baiat iubitor de frumos si adevar, fiind licentiat in drept studiaza independent teologia, asimilind-o nu doar la nivel mintal, ci bucurindu-se ca un adevarat crestin de o relatie vie cu Dumnezeu.
In referatul cu tema: “Taina Euharistiei in opera Sfântului Ioan Gură de Aur” incearca sa indice asupra necesitatii unor profude meditatii si discutii pentru constientizare valorii eshatologice si eclesiologice a Tainei si a necesitatii unii Impartasiri continue cu Trupul si Sângele Domnului .
In continuare aveti continutul expunerii pe care va indemn sirguitor sa-l cititi:
Ἐκκλησίᾳ (Biserica) -adunarea celor chemaţi, darul dumnezeiesc oferit întregii umanităţi. Scopul trinităţii asupra creaţiei fiinţelor raţionale a fost crearea acestei realităţi denumită Biserica.
Când spunem Biserică, imediat trebuie sa se ivească pe orizontul realitaţii noastre noetice, cuvântul Euharistia. Euharistia, această Taină a împărăţiei 1 după renumita expresie a părintelui Alexander Schmeman, reprezintă acel pilon pe care se fundamentează această întreagă instituţie teandrică.
Taina euharistiei constituie prin excelenţă descoperirea însăşi a bisericii şi nu o taină printre celelalte taine ale bisericii.
Am ales acest generic, deoarece marele retor antiohian Sf. Ioan Gură de Aur, era chemat des să vorbească despre Euharistie. Fiind pus în situaţia de a explica Sfânta Scriptură poporului, el o facea într-un mod destul de specific. Specificitatea tâlcuirii sale, rezidă în felul aprins al comunicării sale, cît şi în frecvenţa deasă a ermineuticii pasajelor euharistice. Interesantă remarcă face eminentul teolog al sec. XX, John Meyendorff şi anume că Sf. Ioan Gură de Aur nu a aparţinut epocii sale 2 . Adică, ermineutica sa scripturală, aparţinea mai mult secolelor anterioare vieţii lui, dacă e să o comparăm cu cea a unor cercuri teologice în care deja se făcea prezentă destul de mult influenţa concepţiilor platonice, origeniste şi neoplatonice.
Concepţia hrizostomică asupra Tainei Euharistiei, a fost una trează teologic, fără mistificări şi dezvoltări eronate cum au început să apară mai apoi, bunăoara în corpusurile areopagitice. El a fost aproape în învaţătura euharistică de cea a Sfinţilor Ignatie Teoforul, Irineu al Lyonului si alţii. Biblismul abordării teologice a temei euharistice, se datorează şi faptului că el a aparţinut şcolii de exegeză antiohiene. Sf. Ioan Hrizostom a urmat cursurile de exegeză a lui Teodor de Mopsuestia. Dar într-un anumit mod, el a evitat învăţăturile greşite ale profesorului său, care ulterior a fost condamnat ca eretic.
Marele retor antiohian vorbeşte despre euharistie în modul următor : « Împărtăşirea cu Trupul si Sângele Domnului, deschizând credinciosului porţile Împăraţiei Cerurilor devine deja aici pe pamânt izvor de sfinţire şi mântuire : Această trapeză este putere pentru sufletul nostru, întărirea inimii, temei pentru încredere, nădejde, mântuire, lumină, viaţă. Trecând dincolo (în Împaratia lui Dumnezeu, nota trad.) cu această jertfă, noi cu o mare îndrazneală vom intra în locaşurile sfinte, ca şi cum am fi păziţi din toate părţile cu o armă de aur. Dar de ce vorbesc eu de viitor ? Această taină şi aici îţi face pentru tine pamântul, cer. » 3
Dar spectrul analizei în acest comunicat, se va îndrepta mai mult spre problema împărtăşirii mai frecvente în opera hrizostomică. Patriarhul cetăţii constantiniene a fost un adevărat campion al îndemnului la o împărtăşire continuă cu Sfintele Taine.
Deschizând nişte paranteze, se cere imperativ de menţionat că această topică teologică, ar fi foarte bine de a fi adusă în discuţie în zilele noastre, pe băncile departametelor specializate ale mitropoliilor din spaţiul Republicii Moldova.
Sf. Ioan trăia într-o perioadă în care deja împărtaşirea la fiecare liturghie nu mai era privită ca firescul vieţii în biserică. Odata cu intrarea în masă a populaţiei de diferite culte în biserică, conştiinţa eshatologică si eccleziologică a creştinilor se pierdea. Tot mai mult îşi făcea loc asa numita ecleziologie terapeutică 4 iniţiată de teologii alexandrini Origen şi Clement al Alexandriei. Această ecleziologie, lăsa un con de umbră asupra Euharistiei şi punea un foarte mare accent pe lupta cu patimile. Desigur lupta cu patimile îşi are rolul său extrem de important în viaţa unui creştin, dar mereu totuşi se cere a fi articulată cu viaţa euharistică a bisericii.
Aşadar, marele Ioan neostenit îndemna poporul lui Dumnezeu aşa numitul « λαὸς θεοῦ» la o împărtăşire continuă spunând : « În zadar se face jertfa în fiecare zi, în zadar stăm în preajma jertfelnicului ; nimeni nu se împărtaşeşte. Acestea vi le spun nu ca să vă împărtăşiţi pur şi simplu, ci ca să vă faceţi vrednici. Nu eşti vrednic de jertfă, nici de Impărtăşire ? Dar atunci nu eşti vrednic nici de rugăciune. Auzi diaconul care stă şi zice : Cît sunteti în penitenţă rugaţi-vă ! Toţi cîţi nu se împărtaşesc sunt în penitenţă, ce mai stai ? Daca eşti dintre cei ce sunt în penitenţă nu trebuie să te împărtăşeşti, căci cine nu se împărtăşeşte e dintre cei ce sunt în penitenţă. Pentru ce spune : Apropiaţi-vă cei ce nu puteti, să vă rugaţi !, iar tu stai cu insolenţă ? Iar dacă nu eşti dintre aceştia, ci din cei ce pot să se împărtăşească, cum de nu te îngrijeşti să faci aşa ? Oare acest lucru nu e nimic pe pamânt ? Observă rogu-te ! Este o masă împărătească, îngeri slujesc acestei mese, e de faţa însuşi Împaratul, si tu stai gură cască» 5. Observăm din textul de mai sus, puterea cuvântului Sfântului Părinte şi în general cuvintele întregii opere a ierarhului Ioan îl trădează că a făcut ucenicia la marele profesor de retorică Libaniu.
Din pasajul citat mai sus, putem evidenţia faptul că Sf. Ioan nu propăvăduia o împărtăşire cu tainele lui Hristos aşa într-un mod indiferent de starea sufletească a credinciosului. Ci din contra promova o kinonie cu Trupul si Sângele lui Hristos în contextul prezenţei unei stări de suflet înrădăcinată în relaţia agapică cu Hristos.
Dar la acest capitol cu regret în pastoraţia estic ortodoxă per ansamblu, se observă o exagerare în cerinţa pregătirii credinciosului înainte de a se împărtăşi. « Exigenţa sfinţeniei şi a desăvârşirii personale pentru împărtaşirea frecventă e un maximalism excesiv lipsit de simţul nuanţei şi al diversităţii stărilor si treptelor pe care se afla oamenii, şi care ignoră faptul că Euharistia e o hrană de drum a sufletului pe calea desăvârşirii. » 6 Dar deasa împărtăşire personală, exclusiv doar a unor membri dintr-o comunitate euharistică, totuşi nu este o cale adevărată a bisericii în devenirea sa primordiala. Această împărtăşire frecventă individuală reprezintă o situaţie acceptabilă în temeiul diferitori factori istorici şi teologici. Dar totuşi în acest caz Biserica nu reprezintă, nu iconizeaza ceea ce ea prin excelenţă este menită să preînchipuie, adica preînchipuirea Împărăţiei ce va să vină adică a eshatonului, învaţătură puternic nuanţată în zilele noastre de către mitropolitul Pergamului Ioannis Ziziulas. 7 Eforturile pastoraţiei, trebuie sa se îndrepte în direcţia ca toţi credincioşii care paricipă la Dumnezeiasca Liturghie în final să se împărtăşească cu Trupul si Sângele Domnului. Dar desigur nu înainte de a lucra cu credincioşii şi ai pregăti spre a conştientiza ce înseamnă a fi un ucenic adevărat al Domnului Hristos.
Marele retor antiohian ne mai zguduie cu urmatoarea kerygmă a sa : « Spune-mi : dacă cineva chemat fiind la masă, şi-ar spăla mâinele şi s-ar aşeza, şi ar fi gata pentru masă, dar mai apoi n-ar gusta din ea, nu insultă oare pe cel ce l-a chemat ? N-ar fi mai bine ca unul ca acesta nici sa nu vină ? Aşa şi tu ai venit, ai cântat împreuna cu toţi, ai mărturisit că eşti dintre cei vrednici care n-au fost îndepărtaţi împreuna cu cei nevrednici ; atunci cum ai rămas şi nu te împărtăşeşti din cele de pe masă ? Spui sunt nevrednic. Dar atunci eşti nevrednic şi de comuniunea în rugăciuni, fiindcă Duhul coboară de sus nu numai asupra celor puse înainte ci şi prin cîntările acelea. » 8
Iarăşi se observă o argumentare convingătoare plină de focul Duhului, un adevărat strateg al cuvântului care şi l-a făcut aşa de îndrăgit de creştinii atât din Antiohia cât şi din Constantinopol.
Pasajul citat mai sus s-ar potrivi de minune si creştinilor postmodernităţii, care şi în ziua de astăzi când învăţătura bisericii a devenit aşa de accesibilă, totuşi nu păşesc corect în calea euharistică.
Aşadar, am văzut mici schiţări ale teologiei euharistice a Sf. Ioan Hrizostom care neîncetat prin cuvântul său dres cu sare şi prin hristificarea sa continuă a reprezentat o adevarată martirie atât pentru epoca sa cât şi pentru epocile ulterioare.
1 Vezi Alexandre Schmemann « Euharistia Taina Împărăţiei » Editura Anastasia,1993.
2 Иоанн Мейендорф Bведение в святоотеческое богословие , Глава 6. Святитель Иоанн Златоуст, Москва, (?), 2001. (John Meyendorff Introducere în teologia Sfinţilor Părinţi, Capitolul 6 Sfântul Ioan Gura de Aur, Moskova, (?), 2001.) http://www.krotov.info/library/m/meyendrf/patr_16.html
3 Иоанн Златоуст, Беседы на 1-е послание к Коринфянам, 24.5 // Творения, Т.10, Кн.1, с-242. (Ioan Gura de Aur, Omilii la I epistola către Corinteni, 24.5 // Opere T.10, C. 1, p-242.) http://theolcom.ru/doc/sacradoc/2_11_Hilarion.pdf
4 Vezi mai multe despre ecleziologia terapeutică la Ioannis Ziziulas Mitropolitul Pergamului in Θέματα Εκκλησιολογίας ( Subiecte despre Ecleziologie) http://www.oodegr.com/oode/dogmat1/perieh.htm
5 „Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine ”, Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtaşirea continuă cu preacuratele lui Hristos Taine, Sibiu, Deisis, 2006, p.219.
6 Ibidem, Împărtăşirea continuă pro si contra- o dispută perenă si lecţiile ei (diac. Ioan I. Ică jr), p.48.
7 Vezi Michel Stavrou, «Principes de l’ecclesiologie orthodoxe et difficultés de mise en oeuvre, http://orthodoxe.free.fr/files/Ecclesiologie_Stavrou.pdf
8 « Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine », Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare…, p.220.