Conferinta teologica despre globalizare

CONFERINTA TEOLOGICA : “POVOCARILE GLOBALIZARII”16.10.2007,Sala cu .Orga,CHISINAU
De fapt, nu e prima conferinta pe aceasta tema, ba chiar prima care a avut loc in 2003(a avut loc in incinta Academiei de Teologie din Chisinau) a adus un mesaj mult mai bine argumentat, continutul discursurilor fiind mult mai dens si profund.Conferinta a fost deschisa de frumoasele cintari interpretate de corul USM, ”Lira”. A rostit apoi un cuvint introductive, initiatorul si organizatorul conferintei- preotul Anatolie Cibric. IPS Vladimir a data apoi citire Conceptiei Bisericii Ortodoxe privind procesele globalizarii. Au urmat pe rind: Christos Oikonomou, Decanul facultatii de teologie a Universitatii din Tesalonic cu discursul “Globalizarea si teologia Sfintului Apostol Pavel”, scriitorul Bisericesc Danion Vasile cu discursul sau intitulat: ”Ortodoxia in babilonul European”, egumenul Pafnutie, Duhovnicul minastirii Raciula: ”Influenta nefasta a proceselor globalizarii asupra obstior monahale” si in sfirsit prot.Anatolie Cibric cu: ”Compromisul,o forma a tradarii”.
Dupa pauza de cafea, in timpul careia s-au iscat discutii aprinse pe holurile Salii cu Orga in privinta celor vorbite pina acum la conferinta,a urmat partea a II-a.Iata si programul celei de-a doua parti :
Film.Sfaturi duhovnicesti.Arhimadrit Iustin Parvu.
Benedict Ciubotaru, analist, director executiv, societatea: ”Actiunea civica”: ”Republica Moldova in procesul de integrare internationala”
Corneliu Busuioc, preseditele Asociatiei Nationale pentru dezvoltare rurala ”Oikos”: ”Schimbarile climei ca efect al procesului globalizarii”
PS Ipolit, episcop de Hust si Vinogradov:”Principiile globalizarii ca provocare a crestinului ortodox”.
S-a vorbit mult, dar foarte superficial despre globalizare, ea nefiind tratata ca fenomen complex , ce are aspecte si pozitive, si negative.Mai toti vorbitorii (afara de Oikonomou) s-au axat in special pe consecintele negative ale globalizarii, iar pr.A.Cibric in general a inclus in termenul de globaliare tot raul posibil. El s-a pronuntat impotriva utilizarii produselor ce au pe ambalaj codul de bare, a chemat la lupta impotriva globalizarii…
Desigur ca globalizarea are si efecte negative, dar nu acelea pe care s-a pus accentul. Asteptam o conferinta mai consistenta pe aceasta tema, caci sunt unii crestini care incearca sa se izoleze de societatea contemporana, renunta la televizor, la buletin, la produse din supermarket, pleadeaza pentru intreruperea relatiilor cu Europa si America (“de acolo vine tot raul”)… si astfel ajung ca in loc sa-si indrepte eforturile asupra urcusului duhovnicesc, a depasirii egoismului si a inmultirii dragostei si increderii in oameni,… ajung sa vada peste tot doar raul (globalizarea e rea, televiziunea e rea, apusenii sunt rai). E de fapt greseala primilor oameni, care in loc sa-si recunoasca faptul ca nu au ascultat de Dumnezeu, au dat vina pe ceilalti: Adam pe Eva, iar Eva pe sarpe… In plus aceasta viziune apocalipiptica asupra lumii, creaza grave probleme psihologice si e o caracteristica a sectelor, nu a ortodoxiei!







